iа.tirаs.ru@gmаil.соm

Содержание

Doamna Timoşenco devenind preşedinte, va transforma Ucraina într-o dictatură

Alexandru Gromov, un comentator politic de informaţii analitice a site-lui Segodnia.ru. În centrul atenţiei a  analistului din Rusia, se află perspectivele prezidenţiale a Iuliei Timoşenco şi riscurile aferente pentru Ucraina.

În jurul personalităţii  prim-ministrului ucrainean Iulia Timoşenco, bântuie multe mituri. În timp ce ne apropiem de alegeri, aceste mituri  încep tot mai des să apară în spaţiul de informaţii. Una dintre cele mai principale este cică, doamna Timoşenco nu are  nici o ideologie. Dar vom vedea –că  nu este aşa.

Mitul întâi: «Timoşenco va proteja  mai eficient limba rusă  decât  domnul Ianucovici. Fals. În anturajul doamnei  Timoşenco se află admiratorii sinceri, a  complicelui nazist-  Stepan Bandero (cum ar fi Andrei Şkil), precum şi o galaxie întreagă de funcţionari (începând cu Iurii Gnatchevici), care necesită reducerea drastică  a spaţiului  limbei ruse în Ucraina. Şi Timoşenco le ea în seamă. În ciuda riscului imens de a pierde o parte considerabilă a suportului  din Ucraina de Est, ea totuşi acceptă decretul Ministrului de  Educaţie  Ivan Vakarciuc, care interzice copiilor din  şcolile de limba rusă,  să vorbească în timpul recreaţiei şi în clase în limba rusă.

Mitul Doi: “Timoşenco este absolut nereligioasă”. Toată lumea  ştie  omnivorul religios ai doamnei Timoşenco, care poate să se roage  în lăcaşul canonic ai  Bisericii Ortodoxe Ucraineşti, şi după aceea  fără  multe ceremonii să parcurgă  câteva cartiere şi să sărute crucea  rascolnicilor,  predaţi de Mitropolitul Kievului  analemei comparaţi de patriarhul Chiril, cu Satana . Acesta de obicei, şi serveşte ca un argument în favoarea  judecăţii despre   cele  mai largi  preferinţe religioase ale prim-ministrului. Acest lucru este pe de o parte. Dar pe de altă parte, apare o imagine complet diferită. În împrejurimea doamnei Timoşenco (încă de pe vremurile comunicării sale cu Pavel Lazarenco şi prietenia sa cu Viktor Iuşenco) se rotesc ori protestanţii (mîna dreaptă a  prim-ministrului — Alexandru Turcinov,  fiind tăman  un pastor protestant), ori uniţile sau răscolinicii din Ucraina de Vest (fiind probabil de acelaşi tip, ai lui A. Şchili) . Acţiunile sale  publice, submineaza principialitatea  în ochii adepţilor- ce  diferenţă este  în  care biserică să se  roage – la lăcaşul canonic sau la răscolnici – oricum sunt  ortodoxe. Dar de  faptul că, răscolnicii nu au  ferecire şi sunt de fapt, încă de la domnia primului  preşedinte al Ucrainei Leonid Kravciuc, o continuare al  Administraţiei  preşedinţeşti, privirea este redirecţionată. În lumina acestea, este remarcabil sprijinul deschis a doamnei Timoşenco de către domnul  Kravciuc — unul dintre «dricarii,» ai  URSS, iniţiatorii diviziunei bisericeşti şi orgiei naţionaliste din  Ucraina. Mai mult decât atât, pe jumătate evreică şi pe jumătate armeană,doamna Timoşenco fiind în strânse legături  cu un astfel de activist  proeminent în circulaţia internaţională a evreilor, ca fugarul  din Rusia  şi oligarhul  Boris Berezovski, care, împreună cu domnul Lazarenko,  au introdus-o  în politică pe d-na Timoşenco, şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din Ucraina, Igor Kolomoiski, sugerează  despre ceea, că nu numai ortodoxia, dar şi  în general, creştinismul este străin  pentru această premieră. Defăimarea  Bisericii canonice, blocarea soluţiilor, a  problemelor  îndurerate de recunoaşterea  Bisericii cu  statutul personei   juridice, umilirea UPŢ cu contacte active a răscolinicilor, sprijinul doamnei Timoşenco de răspândire în Ucraina a protestantismului şi uniaţilor, precum şi proiectul de creare a Patriarhiei, care va scinda pe  greco-catolicii de la Vatican — toate acestea dovedesc despre muncă în direcţia  anti- creştinismului ai doamnei  Timoşenko.

Prin urmare, prim-ministru, precum şi fostul ei «patron» Iuşcenko, sprijină înfiinţarea unei biserici locale, în care  absolut imoral şi anti-religios  încearcă să vâre  toate Bisericile  Ortodoxe — canonice şi nu  prea  — din Ucraina, ca  într-un  Comitet de Stat pentru Culte.

 Mitul al treia — «Timoşenko este un patriot al Ucrainei». Cea mai bună ilustrare –este  raportul dintre Timoşenko şi economia ucraineană. Reducerea taxelor vamale la import, întreprinsă de Timoşenco, încă din momentul  primei sale deveniri în funcţia de prim-ministru, a condus la faptul că o serie de industrii din Ucraina, în cele din urmă «s-au delirat» (ca cea uşoară,precum  şi industriile companiilor aeriene şi  cele auto ), iar ţara a devenit mai mult ca niciodată dependentă de pe pieţele externe. Acest lucru s-a terminat  cu  intrarea  Ucrainei în VTO  în anul 2008, care a provocat o astfel de lovitură puternică pentru economia naţională şi pentru producătorii ucraineni, de la care nu s-au recuperat până la începutul crizei  şi posibil că nu se vor  recupera niciodată. Patriotismul ei se reduce la  aceea, cu  cât mai scump să vîndă  ţara. Nu în zadar, în urma  sosirii la  guvern a domnei  Timoşenco, la putere sunt  trase valuri de privatizare şi de re-vânzare  a  giganţilor naţionali de către producătorii din străinătate ( «Krivorojstal» – “Lakşmi Mittalu”, acum  se planifică de a vinde fabrica portului din  Odesa  -Liviei ). Finalizează  procesul de imagine, contractele de gaze naturale în ianuarie 2009, atunci când Timoşenco, s-a angajat să livreze în Ucraina,  aşa o cantitate de gaze, care nu va  digera economia răsturnată pe o parte. Ce de fapt şi s-a  întâmplat. Acum, Timoşenco este încă agăţată pe cârligul sancţiunilor de amendă pentru gaz, care în documente,nu a iertat-o nimeni.

 Mitul Patru: «Timoşenko – este  o democrată. PR a ei de campanie, în cazul în care ea de fapt,ea  s-a identificat cu tot  statul ( Dumneaei — lucrează. Ea — este Ucraina»), a demonstrat valoarea de ambiţie a doamnei Timoşenco. În ciuda caracterului neavantajos de  prim-ministru, în timpul crizei,  ambiţiile sale nu i-au permis  să demisioneze din această funcţie. Ea a preluat puterea în mâinile sale  şi acum, se parecă, fără o luptă amară, ea nu va renunţa. Custodia sa ostentativă, «zel pentru naţiune», care  aproape în fiece seară, cetăţenii pot urmări  pe televizor, ne arată –în locul unui nereuşit  «tată al naţiunii» vine «mama».

Alexandru Gromov