La 17 noiembrie a avut loc o conferinţă de presă a Preşedintelui Transnistriei, Igor Smirnov, dedicată situaţiei politice şi problemei de adoptare a noii Constituţii a RMN.
În comentariul său introductiv, preşedintele a declarat: “În anul 2006, a avut loc un referendum, cu scopul de a cere opinia oamenilor cu privire la modul de dezvoltare în continuare a Republicii: în Moldova, sau ca un stat independent cu Rusia? 97% din populaţie, au votat pentru al doilea. După acest referendum, am afirmat, că vom începe să armonizăm legislaţia noastră cu Rusia. Eu subliniez – nu de a unifica, ci de a armoniza. Am realizat acest lucru mai mult de 3 ani. Nu am dat-o din considerentele oportunităţii politice, ci am pregătit RMN ca un stat, care aderă la Federaţia Rusă. Am armonizat ştiinţa,ocrotirea sănătăţii, economia, făcînd lent acest lucru .
Dintr-o dată, în luna aprilie a anului acesta, apare iniţiativa a 16-lor deputaţi, care au nevoinţa de a schimba Constituţia şi sistemul de guvernare. Poate că, ar fi necesar,chiar şi să-i mulţumesc pe aceşti deputaţi.
Nu m-am gândit la aceasta, socotind că, Constituţia noastră actuală, ar putea funcţiona şi pînă la recunoaşterea Transnistriei. Acest lucru m-a impus să mă gîndesc cu adevărat, că ar trebui să reconsiderăm sistemul de guvernare. Pentru că, pot exista o mulţime de partide, în acest sens, noi urmărim Drepturile Europene ale Omului şi a personalităţii. Când am început să-i lămuresc la deputaţii noştri, că nu ar trebui să se grăbească cu Constituţia, ascultîndu-mă,aceştea au făcut totul dimpotrivă – au votat şi basta. Acest lucru a determinat din nou ,să mă gândesc la ceea, ce se face în ţară. Deacea cred că, un partid în parlament nu este prea bine. Este chiar foarte rău. Ea se supune nu legei, ci statutul partidului. Principalul lucru este faptul că, Parlamentul – organul legislativ, care, în orice caz, nu comandă cu celelalte persoane, inclusiv cu preşedintele.Cu aşa populaţie ca a noastră, este foarte posibil de a face cunoştinţă cu orice deputat,pentru ca omul să voteze pentru personalitate,şi nu pentru partida sa.
Toţi cei care acum, se gîndesc despre ceea, cum să pună mâna pe putere (oarecare politologi, experţi), reacţionează astfel, neavînd ce face. Ei pur şi simplu nu înţeleg, în ce situaţie se află acum Transnistria. Aceasta este ameninţarea constantă, precum şi asaltul constant pe limbă şi pe mai multe de toate. Cineva a spus că Korolev nu este bun. Eu cred că, prin Korolev merg încercările de a schimba puterea prezidenţială.
Mulţi acuză preşedintele în splitul societăţii. Dar cine a facut acest lucru? Gândiţi-vă singuri. Spun acest lucru nu pentru faptul că, aş vrea să-mi găsesc aliaţi şi susţinători.
Deputatul Dumei de Stat al FR Ostrovschii a declarat: “Nu aveţi dreptul dreptul de a vorbi despre limba rusă.” Eu mă atîrn cu o stimă către omul conştiincios , dacă acesta a fost împreună cu oamenii, care au supravieţuit greutăţi şi adversitate. La astfel de declaraţii, eu nici nu reacţionez.
Mulţi, acuzând preşedintele,trec teme “de tîrg” . Preşedintele l-a făcut pe fiul său, şeful vamei, iar pe cel mai mic l-a măritat cu o bancherşă şi imediat a devenit bogat … la acest tip de conversaţie trec oamenii, în cazul în care, nu mai au nimic de spus şi numai au dorinţa de a răscolăci.
Aş dori încă o dată să explic tuturor, că suntem acum într-o poziţie extrem de incomodă, în ceea ce priveşte dezvoltarea Republicii în continuare,după toate parametrele. Am fost foarte surprins de afirmaţia lui Filat , că ar trebui să fie interzis, ajutorul Transnistriei de către Rusia. Iată-l- nivelul prim-ministrului moldovean. Eu personal, sunt foarte recunoscător mărinimităţii Rusiei şi preşedintelui Federaţiei Ruse Dumitru Medvedev, în special pentru asistenţa acordată regiunei Transnistrene.
Întrebările jurnalistice:
Ce se va întâmpla, dacă parlamentarii vor decide să organizeze un referendum?
La noi şeful statului nu are dreptul să declare organizarea referendumului. În Rusia, preşedintele decide acest lucru. În RMN acest drept are numai Consiliul Suprem. Şi aici tăman cineva va spune despre o situaţie de monopol …
Cum se poate nega posibilitatea de a solicita pe oameni?
Spuneţi-mi cîte referendumuri au fost petrecute în Transnistria? Eu însumi nu ştiu. Nu este nevoie să le numărăm. Aceasta nu sunt nişte jocuri ,aceasta noi cerem sfatul poporului. Deci vom aduna pe deputaţi, iar vom începe să lucrăm cu ei, pentru ca aceştea să înţeleagă pe şeful statului.
Cum apreciaţi şansele de a face parte din Federaţia Rusă, după adoptarea noii Constituţii?
Nu ştiu de ce,toţi consideră aceasta ca un joc. Noi,toţi aceşti 20 de ani am dovedit, că poporul nostru – este un popor rus. În ceea ce priveşte şansele, nu ştiu, dar dorinţa sa, noi vom aduce din nou în Rusia.
Cum voi reacţionaţi la declaraţiile de către politologii ruşi , în special de către Ostrovskii?
Eu la cei ruşi, nicicum nu reacţionez. Le-am spus că, are dreptul să argumenteze numai cel, care a trecut prin toate evenimentele petrecute aici. Lasă să vadă în ce condiţii se află Rusia şi în ce condiţii ne aflăm noi.
Politologii, pur şi simplu încearcă să zădăre poporul. Cu ce ei se vor mai ocupa,dacă n-ar fi fost astfel de momente “prăjite”? Soin, apropo este aici- nu?! Ieri i-am pus o întrebare lui Dumitru Soin, cine aste politologul. Cine sunt ofiţerii politici ştiam, filosofi ştiam, dar cine este politologul? La care el mi-a răspuns: “Eu voi da această informaţie politicilor noştri. Acesta este un om de ştiinţă politică. Ei bine, poate că este corect …