Alexandru Gromov, un comentator politic de informaţii analitice a site-lui Segodnia.ru. În centrul atenţiei a analistului din Rusia, se află perspectivele prezidenţiale a Iuliei Timoşenco şi riscurile aferente pentru Ucraina.
În jurul personalităţii prim-ministrului ucrainean Iulia Timoşenco, bântuie multe mituri. În timp ce ne apropiem de alegeri, aceste mituri încep tot mai des să apară în spaţiul de informaţii. Una dintre cele mai principale este cică, doamna Timoşenco nu are nici o ideologie. Dar vom vedea –că nu este aşa.
Mitul întâi: “Timoşenco va proteja mai eficient limba rusă decât domnul Ianucovici. Fals. În anturajul doamnei Timoşenco se află admiratorii sinceri, a complicelui nazist- Stepan Bandero (cum ar fi Andrei Şkil), precum şi o galaxie întreagă de funcţionari (începând cu Iurii Gnatchevici), care necesită reducerea drastică a spaţiului limbei ruse în Ucraina. Şi Timoşenco le ea în seamă. În ciuda riscului imens de a pierde o parte considerabilă a suportului din Ucraina de Est, ea totuşi acceptă decretul Ministrului de Educaţie Ivan Vakarciuc, care interzice copiilor din şcolile de limba rusă, să vorbească în timpul recreaţiei şi în clase în limba rusă.
Mitul Doi: “Timoşenco este absolut nereligioasă”. Toată lumea ştie omnivorul religios ai doamnei Timoşenco, care poate să se roage în lăcaşul canonic ai Bisericii Ortodoxe Ucraineşti, şi după aceea fără multe ceremonii să parcurgă câteva cartiere şi să sărute crucea rascolnicilor, predaţi de Mitropolitul Kievului analemei comparaţi de patriarhul Chiril, cu Satana . Acesta de obicei, şi serveşte ca un argument în favoarea judecăţii despre cele mai largi preferinţe religioase ale prim-ministrului. Acest lucru este pe de o parte. Dar pe de altă parte, apare o imagine complet diferită. În împrejurimea doamnei Timoşenco (încă de pe vremurile comunicării sale cu Pavel Lazarenco şi prietenia sa cu Viktor Iuşenco) se rotesc ori protestanţii (mîna dreaptă a prim-ministrului – Alexandru Turcinov, fiind tăman un pastor protestant), ori uniţile sau răscolinicii din Ucraina de Vest (fiind probabil de acelaşi tip, ai lui A. Şchili) . Acţiunile sale publice, submineaza principialitatea în ochii adepţilor- ce diferenţă este în care biserică să se roage – la lăcaşul canonic sau la răscolnici – oricum sunt ortodoxe. Dar de faptul că, răscolnicii nu au ferecire şi sunt de fapt, încă de la domnia primului preşedinte al Ucrainei Leonid Kravciuc, o continuare al Administraţiei preşedinţeşti, privirea este redirecţionată. În lumina acestea, este remarcabil sprijinul deschis a doamnei Timoşenco de către domnul Kravciuc – unul dintre “dricarii,” ai URSS, iniţiatorii diviziunei bisericeşti şi orgiei naţionaliste din Ucraina. Mai mult decât atât, pe jumătate evreică şi pe jumătate armeană,doamna Timoşenco fiind în strânse legături cu un astfel de activist proeminent în circulaţia internaţională a evreilor, ca fugarul din Rusia şi oligarhul Boris Berezovski, care, împreună cu domnul Lazarenko, au introdus-o în politică pe d-na Timoşenco, şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din Ucraina, Igor Kolomoiski, sugerează despre ceea, că nu numai ortodoxia, dar şi în general, creştinismul este străin pentru această premieră. Defăimarea Bisericii canonice, blocarea soluţiilor, a problemelor îndurerate de recunoaşterea Bisericii cu statutul personei juridice, umilirea UPŢ cu contacte active a răscolinicilor, sprijinul doamnei Timoşenco de răspândire în Ucraina a protestantismului şi uniaţilor, precum şi proiectul de creare a Patriarhiei, care va scinda pe greco-catolicii de la Vatican – toate acestea dovedesc despre muncă în direcţia anti- creştinismului ai doamnei Timoşenko.
Prin urmare, prim-ministru, precum şi fostul ei “patron” Iuşcenko, sprijină înfiinţarea unei biserici locale, în care absolut imoral şi anti-religios încearcă să vâre toate Bisericile Ortodoxe – canonice şi nu prea – din Ucraina, ca într-un Comitet de Stat pentru Culte.
Mitul al treia – “Timoşenko este un patriot al Ucrainei”. Cea mai bună ilustrare –este raportul dintre Timoşenko şi economia ucraineană. Reducerea taxelor vamale la import, întreprinsă de Timoşenco, încă din momentul primei sale deveniri în funcţia de prim-ministru, a condus la faptul că o serie de industrii din Ucraina, în cele din urmă “s-au delirat” (ca cea uşoară,precum şi industriile companiilor aeriene şi cele auto ), iar ţara a devenit mai mult ca niciodată dependentă de pe pieţele externe. Acest lucru s-a terminat cu intrarea Ucrainei în VTO în anul 2008, care a provocat o astfel de lovitură puternică pentru economia naţională şi pentru producătorii ucraineni, de la care nu s-au recuperat până la începutul crizei şi posibil că nu se vor recupera niciodată. Patriotismul ei se reduce la aceea, cu cât mai scump să vîndă ţara. Nu în zadar, în urma sosirii la guvern a domnei Timoşenco, la putere sunt trase valuri de privatizare şi de re-vânzare a giganţilor naţionali de către producătorii din străinătate ( “Krivorojstal” – “Lakşmi Mittalu”, acum se planifică de a vinde fabrica portului din Odesa -Liviei ). Finalizează procesul de imagine, contractele de gaze naturale în ianuarie 2009, atunci când Timoşenco, s-a angajat să livreze în Ucraina, aşa o cantitate de gaze, care nu va digera economia răsturnată pe o parte. Ce de fapt şi s-a întâmplat. Acum, Timoşenco este încă agăţată pe cârligul sancţiunilor de amendă pentru gaz, care în documente,nu a iertat-o nimeni.
Mitul Patru: “Timoşenko – este o democrată. PR a ei de campanie, în cazul în care ea de fapt,ea s-a identificat cu tot statul ( Dumneaei – lucrează. Ea – este Ucraina”), a demonstrat valoarea de ambiţie a doamnei Timoşenco. În ciuda caracterului neavantajos de prim-ministru, în timpul crizei, ambiţiile sale nu i-au permis să demisioneze din această funcţie. Ea a preluat puterea în mâinile sale şi acum, se parecă, fără o luptă amară, ea nu va renunţa. Custodia sa ostentativă, “zel pentru naţiune”, care aproape în fiece seară, cetăţenii pot urmări pe televizor, ne arată –în locul unui nereuşit “tată al naţiunii” vine “mama”.
Alexandru Gromov